sâmbătă, 4 februarie 2012

Sens



"Uneori nu stiu daca a scrie are vreun sens. Stiu bine numai ca alte lucruri au pentru mine si mai putin sens."
- Viata ca o corida -

Nefericire




"Nefericirea pleaca de la ambitia de a avea mai mult decat putem avea, de a tine si sa traim, si sa ne amintim."
- Viata ca o corida -

Jurnal




"Inotdeauna am gandit mai limpede cand a trebuit sa ma fac inteles de altcineva. De aceea, unui jurnal intim ii prefer un jurnal spus, marturisit cuiva. Mi se lamuresc mai bine lucrurile cand le exprim unei alte persoane. Vorbindu-mi numai mie, multe raman neexprimate ori exprimate numai pe jumatate. Imi e de ajuns sa presimt adevarul. Nu ma mai obosesc sa-l curat de coaja. Pot sa fiu arbitrar, sa trec peste amanuntele suparatoare sau complicate si chiar sa aman totul pentru alta data. Pe cand daca vorbesc altcuiva, trebuie sa fiu macar politicos. Dupa ce am inceput, coerenta devine o chestiune de bun-simt. Ideea ca sunt ascultat ma obliga, ma constrange. Din respect, din jena, din vanitate, nu mai sar peste explicatii importante, doar pentru ca mi se par cunoscute sau prea incurcate, si ma feresc cat pot de ispita de a fi prea intelegator cu mine, temandu-ma sa nu starnesc un zambet amuzat. De fapt, monologul meu n-a fost niciodata decat o forma de a recunoaste ca nu-mi sunt mie insumi de ajuns."
- Viata ca o corida -

Singuratate



"Caci nimeni nu e, se pare, atat de singur incat sa stea de vorba cu sine, despre sine, fara sa resimta asta si ca o suferinta."
- Viata ca o corida -

Confident



"Nu vroiam sa fiu propriul meu confident. De cate ori am incercat sa tin un jurnal, nu mi-am putut infrange impulsul de a cauta sa par in el mai bun decat sunt; indulceam ceea ce imi convenea mai putin sau omiteam cu totul aspectele care ma dezavantajau, care ma puneau intr-o lumina proasta."
- Viata ca o corida -

Prezent



"Traiam intr-un prezent orb si ars de soare, fara sa privesc in urma. Acum (...),simt ca marea, cerul au o cruzime pe care alta data n-o cunosteam. Crede-ma, nu e deloc placut sa fi un om cu experienta."
- Viata ca o corida -

Nepasare



"Cu minunata si teribila ei nepasare, pe care noi nu o vom putea invata niciodata, natura uita tot, chiar si pe cei care au iubit-o incercand prin aceasta dragoste, sa se cramponeze de o vara pe care ar fi dorit-o nesfarsita."
- Viata ca o corida -

Iluzie



"Din moment ce am cedat vanitatii de a ma inchipui cu o muleta in mana, nu-mi ramane decat sa incerc sa nu renunt la iluzia ca as putea deveni intr-o zi cum mi-ar placea sa fiu acum."
- Viata ca o corida -

Curaj



" Din pacate, mi-a trebuit timp pentru a descoperi ca de cate ori m-am ferit sa privesc in fata raul care a venit spre mine ori a urcat din mine, n-am facut decat sa-l ajut; si ca, inainte de a judeca raporturile cu ceilalti, trebuia sa lamuresc pe cele cu propriile mele exigente. Dar e prea tarziu sa dau inapoi."
- Viata ca o corida -

Siguranta




"Imi e, de altfel, din ce in ce mai teama sa pretind ca stiu, in schimb am din ce in ce mai multa nevoie sa cred in ceea ce ma ajuta sa traiesc, sa scriu, sa privesc in aceeasi directie, fara sa ma sperie riscul de a fi, maine, poimaine, corectat, contrazis, luat in deradere. Cred ma angajeaza numai pe mine, nu incurca pe nimeni. Daca ma insel, e numai riscul meu."
- Viata ca o corida -

Fericire



"Faptul ca nu stiu ce este fericirea nu ma impiedica sa cred in ea."
- Viata ca o corida -

Neincredere



" Observ ca spun din ce in ce mai des cred in loc de stiu. Mi se pare mai modest si mai sigur. Si chiar mai accesibil."
- Viata ca o corida -

vineri, 6 ianuarie 2012

Destin



"Tu ziceai ca nu toti oamenii au destin. Ca destin au numai cei care traiesc intens ceva, fie si o greseala. Ceilalti au poate numai soarta."
- Viata ca o corida -

Ganduri si sentimente



"Daca am uitat multe din ceea ce am gandit, mi-a ramas aproape totul din ceea ce am simtit."
- Viata ca o corida -

Justificare



"Uneori am sentimentul ca ma justific prin fie ce o fi."
- Viata ca o corida -

joi, 5 ianuarie 2012

Marea



"Si cine nu doreste sa semene marii, cand valurile se linistesc si apa scanteiaza,calma, pana la orizont?"
- Viata ca o corida -

Zbucium



"Zbuciumul nu e o virtute, chiar daca el a creat valori mai mari decat pacea interioara."
- Viata ca o corida -

Viata



"Si vreau sa cred ca nu-i nedreptatesc nici pe altii care si-au dorit putina liniste dupa ce viata i-a obligat sa stea cu talpile goale pe gheata."
- Viata ca o corida -

Curaj



"Exista si un curaj de a sta neclintit in furtuna si o disperare care ramane muta."
- Viata ca o corida -

Planset



"Faptul ca plangi nu e o dovada ca suferi."
- Viata ca o corida -

Destin



"Destinul nu mai are putere asupra unui om care nu se mai teme."
- Viata ca o corida -

Indoieli



"Indoielile au dat substanta lucrurilor in care cred."
- Viata ca o corida -

Singuratate



"Singuratatea mi-a dovedit ca nu-mi ajung mie insumi."
- Viata ca o corida -

Particularitati



"Vroiam sa scap de particularitatile care ma stanjenesc, si in primul rand de aceasta blestemata contradictie: cand sunt cu cineva, imi doresc sa fiu singur; dupa ce raman singur, regret ca nu sunt cu cineva; de parca as urmari o tinta care e mereu in alt loc decat acela unde ma gasesc."
- Viata ca o corida -

Curaj



"Curajul e o victorie a celor care se tem."
- Viata ca o corida -