Da, nu e intotdeauna o intelepciune sa spui
ca muzele tac intre arme.
Cuvintele mele sunt aici si le strang
ca pe o lance.
Mama, iarta-ma, nu puteam altfel.
Stiu, tu ai tacut toata viata
si ar fi trebuit sa fac, poate, la fel,
dar trebuia odata ca din tacerea noastra
sa tasneasca un strigat
si, iata-l, imi umple gura de speranta si lacrimi
si de o tristete insorita
ce-mi apartine, nu mai stiu,
mie sau mormantului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nici o importanta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu