Noptile

Noptile cand imi amintesc iarasi de noi,
totdeauna pe intuneric si amenintati intotdeauna,
imbratisati sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedati de timp si de noapte,
haituiti de umbre in care ne recunoastem pe noi,
totdeauna ca prima noapte a lunii,
si totdeauna vorbind despre sfarsitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe aceste nisip negru al noptii
fara sa stim daca maine vom mai fi impreuna,
totdeauna asteptand cutitul ghilotinei sa cada,
totdeauna despartirile,
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi insine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cand se ating, mainile,
totdeauna infricosati ca mainile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visand sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
daca lumea incepe cu noi sau sfarseste.
totdeauna dragostea in umbra ca inteleptii lui Rembrandt,
ea n-are nevoie de intelepciune ci de speranta
si totusi daca va muri vreodata dragostea noastra,
va muri nu din pricina noptii,
ci din pricina ca noi insine am amenintat-o prea mult.